Denumire fişier Dimensiune Data postării Exploatatii Bovine Tip A 0.3 MiB 24/10/2019 Bovine 0.7 MiB 10/02/2023
* Pentru vizualizarea de pe dispozitive mobile cu sistem de operare Android (smartphone, tabletă, etc.) este necesar a fi instalată aplicaţia corespunzătoare deschiderii fişierelor de tip MS Office Excel.
Boli specifice bovinelor
Antraxul este o boala infecţioasă, produsă de Bacillus anthracis, ce afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice sau sălbatice şi omul.
Evoluează clinic de regula septicemic cu febra, tulburări generale, circulatorii. Respiratorii şi digestive: morfopatologic se caracterizează prin edeme serohemoragice în ţesutul conjunctiv subcutanat, hemoragii subseroase, aspectul asfixic al sângelui, hipertrofia şi ramolismentul pulpei splenice.
Este cunoscut şi sub denumirile de dalac, buba neagră, cărbune sau pustula malignă.
Antraxul a fost descris încă din antichitate, atât la animale cât şi la om.
Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte mult de la o zona geografica la alta. Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-tropicale.
Sunt receptive la infecţia naturală cu Bacillus anthracis toate animalele homeoterme, dar nu în egala măsură. Cele mai receptive sunt ovinele şi caprinele, urmate în ordine de taurine, cabaline, bubaline, camelide, cervidee şi alte ierbivore domestice sau sălbatice. Porcinele, carnasierele şi mustelidele sunt mai puţin sensibile, făcând de regula forma localizata.
La păsări antraxul apare extrem de rar.
Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia cărbunoasă. La om se întâlnesc atât forme localizate, cu evoluţie mai uşoara, cât şi forme septicemice, mortale.
Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele stresate, sunt mai sensibile.
În general antraxul se caracterizează printr-o evoluţie rapida, febrila şi mortală, dar în funcţie de doza infectantă, poarta de intrare şi rezistenţa organismelor, pot exista şi alte tipuri evolutive.
Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor. Pentru realizarea acestui deziderat, de cea mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor. Se ştie că un singur cadavru cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii.
Pentru profilaxia antraxului, alături de masurile generale, imunoprofilaxia este indispensabilă.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Antrax, coordonat de către doamna dr. Viorica VLAICU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.
Bluetongue (boala limbii albastre) cunoscută şi sub denumirea de febra catarală este o boală infecţioasă, de natură virală, necontagioasă, cu transmitere vectorială, ce afectează rumegătoarele domestice (ovine, caprine, bovine) şi sălbatice (bivoli, cerbi, mai multe specii de antilope africane şi alte specii ale ordinului Artiodactyla).
Bluetongue este întâlnită în teritorii cuprinse între 40° latitudine nordică şi 35° latitudine sudică, putându-se extinde până la 55° latitudine nordică datorită extinderii arealului speciilor vectori Culicoides, regiuni în care boala are un pronunţat caracter sezonier, evoluând în perioada de activitate a culicoizilor adulţi.
La majoritatea animalelor, infecţia cu virus bluetongue (BTV) evoluează inaparent, însă, uneori provocă cazuri fatale la ovine, cerbi şi ale rumegătoare sălbatice. Boala se manifestă prin febră, inflamaţie de tip cataral sau ulcero-necrotic la nivelul mucoasei nazale, bucale şi a bureletului coronarian.
La bovine cu infecţia virus bluetongue, de obicei nu se manifestă prin semne clinice, cu excepția infecţie cu serotipul 8 (BTV8) în Europa, conform datelor OIE.
În epidemiologia bluetongue, bovinele au un rol deosebit de important, datorat viremiei prelungită în absenţa semnelor clinice ale bolii.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Arboviroze – Bluetongue şi Pesta Africană a Calului coordonat de către domnul dr. Doru HRISTESCU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Bluetongue. AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, Ash Road Pirbright Woking Surrey GU24 ONF, United Kingdom instituit prin Council Directive 2000/75/EC of 20 November 2000 laying down specific provisions for the control and eradication of bluetongue.
Pentru supravegherea şi controlul bolii, România implementează anual „Programme for the control and eradication of Bluetongue” cofinanţat de Uniunea Europeană.
Bruceloza bovină este o boală infectocontagioasă produsă obişnuit de Brucella abortus, care afectează organele genitale şi se manifesta în principal prin avorturi şi tulburări de reproducţie.
Bovinele se infectează şi fac boala în mod obişnuit cu Brucella abortus, dar se pot infecta uneori şi eu Brucella melitensis.
Simptomele produse de aceasta sunt similare cu cele date de infecţia cu Brucella abortus.
Bruceloza bovină are o foarte mare importanţa economică, pentru că pierderile pe care le cauzează pot fi foarte mari, prin avorturi, morbiditate perinatală, diminuarea producţiilor, valorificări neeconomice ale producţiilor, cheltuieli legate de asanare şi supraveghere etc.
Dar, deosebit de mare este şi importanţa sanitară a bolii, fiind vorba de una dintre cele mai temute zoonoze şi în acelaşi timp una dintre cele mai temute boli profesionale, tributul plătit de breasla veterinarilor, (inclusiv din tara noastră) de-a lungul timpului acestei boli fiind enorm. Cel mai frecvent medicii veterinari contractează aceasta boala cu ocazia diagnosticului de gestaţie, a rezolvării fătărilor distocice şi a tratamentului endometritelor.
În afara de bovine, la infecţia brucelică cu Brucella abortus mai sunt receptive şi o serie de alte specii de animale domestice sau sălbatice, în special rumegătoare, dar şi solipede sau porcine.
Perioada de incubaţie poate să dureze intre 10 şi 239 de zile, dependent de starea fiziologică a animalelor şi doza infectantă.
Principala manifestare a brucelozei la vaci este avortul.
Prevenirea apariţieibolii se face în toate ţările, prin măsuri generale, iar în unele dintre ţările unde boala există se practica şi măsuri imunoprofilactice.
Pentru ţările indemne, de cea mai mare importanţă este păstrarea indemnăţii, în special prin supravegherea strictă a importurilor de animale şi a statusului efectivelor proprii.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bruceloză, coordonat de către doamna dr. Ruxandra RĂDULESCU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Brucellosis AFSSA — Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, F-94700 Maisons-Alfort France, instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules.
Identificată şi descrisă, iniţial, la o vacă dintr-o fermă din districtul Kent din Regatul Unit al Marii Britanii, în aprilie 1985, dar confirmată abia în noiembrie 1986, în cadrul Departamentului de Patologie al Laboratorului Central Veterinar (în prezent Laboratoarele Agenţiei Veterinare – VLA), ESB este o boală relativ nouă, care, la început a fost greu de diagnosticat, crezându-se iniţial că este o boală de natura toxică, între cauzele posibile ale bolii fiind menţionată şi expunerea la unele pesticide.
Deşi iniţial boala a fost raportată numai în Regatul Unit al Marii Britanii, ESB a avut impact la nivel global asupra comerţului cu bovine şi produse provenite de la acestea, precum şi asupra sănătăţii publice şi sănătăţii animalelor.
Este foarte probabil ca epidemia de ESB din afara graniţelor Regatului Unit al Marii Britanii să fi fost provocată de către exporturile provenite din Regatul Unit al Marii Britanii, de bovine aflate în perioada de incubaţie a bolii şi/sau a făinii de carne şi oase contaminată cu agentul patogen al ESB. Odată infecţia introdusă cu bovinele importate din Regatul Unit al Marii Britanii, prin utilizarea cadavrelor şi a deşeurilor provenite de la acestea pentru producerea de făină proteică, epidemia s-a propagat în efectivele indigene de bovine în mod asemănător cu Regatul Unit al Marii Britanii, prin administrarea acestor suplimente proteice în hrana bovinelor.
ESB este recunoscută ca fiind o zoonoză. Modul de transmitere la om nu este cunoscut pe deplin, dar studiile au arătat că, experimental, ESB se transmite uşor pe cale orală atât la bovine cât şi la ovine, ceea ce duce la concluzia că este posibil ca şi contaminarea umană să se realizeze pe această cale, ţinând cont şi de faptul că, un mare număr de bovine, posibil aflate în faza de incubaţie a bolii au fost tăiate pentru consum uman.
Boala debutează de cele mai multe ori cu tulburări de comportament şi hiperchinezii. Animalul devine neliniştit, evită să treacă prin porţi, are un facies timorat, ţine capul ridicat, mişcă continuu urechile, îşi linge frecvent botul şi flancurile, prezintă bruxism şi loveşte cu piciorul la muls. Ulterior apar simptome de hiperestezie şi tremurături musculare. Animalul tresare violent la atingerea unor zone cutanate: laturile gâtului şi toracelui, crupa, extremităţile membrelor. Aceeaşi reacţie se produce la un zgomot brusc sau la aprinderea luminii într-o încăpere întunecată şi este însoţită de tremurături musculare şi salivaţie abundentă. Mai târziu, mersul devine ataxic, la început în momentul întoarcerii, ulterior şi la mersul în linie dreaptă. Animalul cade frecvent şi se ridică cu greutate, pentru ca în final să rămână în decubit. Circa 80% din animale pierd în greutate iar la 60% scade producţia de lapte. Animalele bolnave rumegă mai puţin, desi apetitul este păstrat aproape pe toată durata evoluţiei clinice.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Encefalopatii Spongiforme Transmisibile coordonat de către doamna dr. Florica BĂRBUCEANU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Transmissible Spongiform Encephalopathies (TSEs) The Veterinary Laboratories Agency Woodham Lane, New Haw, Addlestone Surrey KT15 3NB, United Kingdom, instituit prin Regulation of the European Parliament and of the Council 999/2001/EC of 22 May 2001 laying down rules for the prevention, control and eradication of certain transmissible spongiform encephalopathies
Pentru supravegherea, controlul şi eradicarea bolii, România implementează anual „Programme for the control and eradication of Transmissible Spongiform Encephalopathies” cofinanţat de Uniunea Europeană.
Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală deosebit de contagioasă, cu evoluţii epidemice si uneori pandemice, ce constituie încă o problemă pentru sănătatea animalelor şi pentru economia ţărilor afectate. Febra aftoasă afectează toate speciile de animale biongulate domestice şi sălbatice şi foarte rar omul.
Denumirea de febră aftoasă vine de la cuvântul grecesc aphte care înseamnă arsură, prin aceasta sugerându-se asemănarea dintre veziculele produse de arsuri şi cele produse de virusul febrei aftoase.
Febra aftoasă a fost şi este considerată cea mai păgubitoare boală la animale datorită: morbidităţii de peste 90% din efectiv, difuzibilităţii mari si rapide în teritoriu, numeroaselor specii afectate, măsurilor de prevenire şi combatere, foarte costisitoare, dar şi faptului că, în secolul XX nici un teritoriu de pe pământ, unde au fost animale receptive, nu a fost ocolit de
evoluţia măcar a unui episod de boală.
Este demn de notat însă faptul că multe teritorii, cum sunt: Australia, Noua Zeelandă, America de Nord şi Centrală, Scandinavia si Panama sunt zone libere de febră aftoasă de 50-75 de ani, dar si că în Europa boala evoluează sporadic, iar în Africa, America de Sud şi unele ţări din Asia, febra aftoasă evoluează încă endemic şi chiar epidemic.
În ţările libere de febră aftoasă, unde boala nu există de zeci de ani, sau în ţările în care boala a fost eradicată de mai multă vreme, introducerea accidentală a unui virus aftos poate dezvolta uşor o epidemie de febră aftoasă.
Difuzarea fiind extrem de rapidă, controlul bolii se face cu dificultate si, uneori, poate chiar scăpa de sub control (exemplu epidemia din Marea Britanie din 1967-1968, când 634.000 de animale au trebuit ucise şi epidemia din 2000-2001, când nu mai puţin de două milioane de animale s-au contaminat şi au fostucise).
Simptomele generale ale bolii sunt: febră cu intensitate variabilă, acompaniată de simptome comune şi altor infecţii majore, cum sunt: inapetenţă, anorexie, tulburări de rumegare, abatere, diminuarea secreţiei lactate.
Simptomele ce preced erupţia veziculară sunt: nas uscat, pielea de pe mamele şi coroana plantară caldă si congestionată.
Caracterele epidemiologice ale bolii şi pluralitatea antigenică a virusului aftos au făcut
din febra aftoasă cea mai păgubitoare boală întâlnită la animale. În acelaşi timp, necesitatea prevenirii acestei boli, oriunde în lume, a impus crearea de organisme şi reglementări unitare şi consecvente la nivel internaţional (FAO, OIE, etc.).
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Febra Aftoasă şi alte Boli Veziculoase ale Animalelor coordonat de către domnul dr. Claudiu DIACONU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Foot and Mouth Disease, Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, of the Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC) in the United Kingdom, instituit prin Council Directive 2003/85/EC of 29 September 2003 on Community measures for the control of foot-and-mouth disease repealing Directive 85/511/EEC and Decisions 89/531/EEC and 91/665/EEC and amending Directive 92/46/EEC
Leucoza enzootică bovină (LEB) este o boală neoplazică malignă a sistemului reticuloendotelial, caracteristică animalelor adulte, manifestată printr-un tablou simptomatic extrem de complex, indus de localizările variate ale agregărilor neoplazice limfocitare B şi reprezintă cea mai importantă dintre leucozele bovinelor.
Infecţia cu virusul leucemiei bovine fost semnalată în întreaga lume. Seroprevalenţa cunoscută variază în limite de sub 1% în majoritatea ţărilor europene şi până la 5% în America de Nord, cu procente foarte ridicate, de peste 20, în unele zone din America de Sud şi Africa tropicală.
Perioada de incubaţie, până la apariţia primelor semne clinice este de regulă de 4-5 ani, apariţia cazurilor în efectivele indemne fiind observată după 4-5 ani de la introducerea de animale bolnave, sau a virusului, pe alte căi.
Numeroase animale rămân în stadiul preclinic de evoluţie a bolii chiar ani de zile, uneori pe întreaga durată a vieţii economice. Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice şi sunt depistate doar prin teste serologice. Dintre animalele infectate, 30% prezintă limfocitoză persistentă, fără ca aceasta să fie asociată cu semne clinice.
Nu a fost elaborată nici o metodă de tratament.
Prevenţia bolii se face prin aplicarea strictă a măsurilor profilactice nespecifice: respectarea tehnologiei, asigurarea perioadei de carantină, achiziţionarea de animale doar din efective indemne, controale serologice periodice, controlul vectorilor hematofagi, aplicarea unor programe de selecţie pentru rezistenţa la boală etc.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Leucoza Enzootică Bovină, coordonat de către doamna dr. Irina OLVEDI, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.
Paratuberculoza, numită şi boala lui Johne, este o boala infecţioasă cronica a rumegătoarelor produsa de Mycobacterium avium subsp. paratuberculosis, manifestată prin diaree intermitentă şi apoi permanentă, care duce la cahectizare, datorată leziunii de enterită proliferativă difuză.
În ţara noastră paratuberculoza bovină a fost semnalata demult, dar la ovine a apărut mai recent, respectiv numai după ce s-au făcut importuri masive de ovine din rase perfecţionate cu lână fina. Se consideră că omul nu este susceptibil la infecţia cu Mycobacterium paratuberculosis dar, în ultima vreme se creditează tot mai mult ipoteza legăturii dintre paratuberculoza şi boala Crohn de la om, pe baza similitudinii anatomo-clinice şi a faptului ca in boala Crohn au fost izolate, de mai multe ori, micobacterii care par a nu se deosebi de Mycobacterium paratuberculosis, izolat de la animale, nici chiar prin PCR.
Pentru Hermon-Taylor şi col., asupra identităţii dintre agenţii etiologici ai paratuberculozei rumegătoarelor şi ai bolii Crohn de la om, nu exista nici un dubiu.
În mod obişnuit se îmbolnăvesc clinic taurinele, ovinele şi caprinele adulte, dar sunt receptive şi alte rumegătoare sălbatice, cum sunt cerbii, căprioarele, muflonii, yakul, zebu, lama, antilopa, camila şi probabil multe altele, la care s-ar adăuga, în cazuri foarte rare, unele solipede şi porcii.
Durata bolii poate fi şi de numai 1-2 luni, dar de cele mai multe ori este de 1-2 ani. S-a constatat ca într-un efectiv de bovine cu paratuberculoza, la fiecare caz clinic îi pot corespunde până la 30-40 cazuri de infecţie subclinică.
La ovine evoluţia paratuberculozei este ceva mai scurtă, iar diareea este mai puţin drastică, cu fecale păstoase, însă rezultatul final este tot deshidratarea şi emacierile musculare. la care se poate adăuga căderea lânii. Uneori animalele pierd în greutate fără sa prezinte diaree deloc.
Tratamentul paratuberculozei nu este recomandabil şi nu se practică în nici o împrejurare. În efectivele indemne de paratuberculoză este important să se previna apariţia bolii prin măsuri care să excludă introducerea ei.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna dr. Lucia IORDACHE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.
Este o boală infecţioasă epidemică, cu mare contagiozitate, caracterizata prin febră, simptome de pleuropneumonie şi leziuni de pleurita şi pneumonie fibrinoasă.
Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma mycoides subsp. mycoides, izolată de Nocard şi Roux în anul 1898, fiind prima micoplasma izolata de la animale.
La infecţia naturală sunt sensibile bovinele, fără a fi semnalata o sensibilitate diferenţiată între rasele care provin din Bos taurus sau Bos indicus. Mai rar boala a fost semnalata la bivol, yak, bizon, zebu, ren şi antilope. La oi şi capre infecţia experimentală cu culturi de Mycoplasma mycoides subsp. mycoides produce doar o celulita locală, iar unele rumegătoare sălbatice africane sunt sensibile numai în captivitate.
Perioada de incubaţie este de 2-4 săptămâni, dar uneori poate fi de 2-3 luni sau chiar mai lunga. Boala evoluează acut mai rar supraacut sau cronic. Tratamentul nu se practica în aceasta boală, în ţările indemne, dacă apare boala, deoarece nu se poate steriliza organismul. Micoplasmele ramân cantonate în sechestrele pulmonare, creându-se astfel purtători şi eliminatori de germeni de lunga durată.
Profilaxia pleuropneumoniei contagioase a bovinelor, în România şi în ţările europene indemne, se bazează pe măsuri generale.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pleuropneumonia Contagioasă Bovină, coordonat de către doamna dr. Adriana RĂGĂLIE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene nu este instituit un laborator de referinţă.
Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte.
Turbarea a fost înregistrată, în decursul timpului, cu o frecvenţă variabilă, pe toate continentele. Unele ţări, favorizate de poziţia lor geografică, sau ca urmare a unor măsuri drastice de combatere, au reuşit să devină şi/sau să se menţină indemne de rabie (Australia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Insulele Hawaii, Anglia, Irlanda, Spania, Portugalia, Norvegia, Suedia s.a.).
În general, incidenţa cazurilor de turbare a variat în timp si diferă în limitele foarte largi de la o ţară la alta, fiind condiţionată de o serie de factori, printre care un rol important revine măsurilor sanitare veterinare.
Turbarea este produsă de un virus cu proprietăţi neurotrope, denumit de Pasteur „virus rabic de stradă”, actualmente încadrat în familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus.
Într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt receptive la infecţia rabică toate animalele cu sânge cald.
În toate cazurile de turbare se impune un diagnostic imediat si luarea de măsuri urgente, atât faţă de animalele turbate sau suspecte de boală, cât şi faţă de animalele şi persoanele contaminate sau suspecte de contaminare.
Întrucât nici aspectele clinice şi nici leziunile macroscopice nu sunt patognomonice, diagnosticul bolii se bazează pe examene de laborator (virusologice, biologice, histopatologice si serologice).
Fiind vorba de o zoonoză majoră, tehnicile de diagnostic de laborator al rabiei au fost standardizate la nivel internaţional.
Deoarece boala se termină aproape fără excepţie prin moartea animalelor, prognosticul este defavorabil
Lupta împotriva turbării include aplicarea unui complex de măsuri generale sanitare-veterinare şi de imunoprofilaxie.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Rabie , coordonat de către domnul dr. Vlad VUŢĂ, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for for Rabies, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages of the Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Nancy, France, 54220 Malzéville, Instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules şi Commission Regulation (EC) No 737/2008 of 28 July 2008 designating the Community reference laboratories for crustacean diseases, rabies and bovine tuberculosis, laying down additional responsibilities and tasks for the Community reference laboratories for rabies and bovine tuberculosis and amending Annex VII to Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council.
Pentru supravegherea, controlul şi eradicarea bolii la vulpi, principalul rezervolr de virus rabic, România implementează anual „Programme for eradication, control and monitoring of rabies” cofinanţat de Uniunea Europeană.
La bovine tuberculoza este produsă întotdeauna de Mycobacterium bovis. Mycobacterium tuberculosis produce la bovine infecţii asimptomatice iar alte micobacterii produc boli cu alte denumiri sau infecţii localizate. De aceea, prin denumirea de tuberculoza bovina se înţelege numai îmbolnăvirea produsa la bovine de Mycobacterium bovis.
Toate speciile de mamifere, inclusiv omul, sunt susceptibile la infecţia cu Mycobacterium bovis dar, pe câtă vreme unele specii sunt foarte susceptibile şi fac frecvent boala, la alte specii infecţia tuberculoasă este rară şi este manifestata clinic rareori sau nu este
deloc manifestata clinic.
Dintre toate animalele, bovinele au cel mai mult de suferit de pe urma infecţiei tuberculoase cu Mycobacterium bovis, în special taurinele din rase specializate fac frecvent tuberculoza. Tineretul şi vacile cu producţii mari de lapte sunt cele mai expuse.
La bovine, evoluţia infecţiei tuberculoase este insidioasa şi de lunga durată, putându-se extinde pe mai multe luni, ani sau chiar pe durata întregii vieţi productive a animalului. În marea majoritate a cazurilor, deşi exista leziuni interne, de o gravitate variabilă, nu se decelează nici un fel de manifestări clinice. Dintr-un studiu făcut în Franţa, rezultă că la fiecare 1000 bovine 100 erau infectate (reacţionau la tuberculină a) dintre care numai 3 erau clinic bolnave, de unde concluzia că, în tuberculoza bovină “infecţia este regula, iar boala este excepţia”.
Tratamentul tuberculozei la animale este posibil dar, în practică, din cauza unor impedimente, care nu pot fi ignorate, tratamentul tuberculozei la animale devine nerecomandabil sau, în cazul bovinelor, chiar interzis.
În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Tuberculoză şi Paratuberculoză, coordonat de către doamna dr. Lucia IORDACHE, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.
La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Bovine Tuberculosis, The Laboratorio de Vigilancia Veterinaria (VISAVET), Facultad de Veterinaria, Universidad Complutense de Madrid, Spain, instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules şi Commission Regulation (EC) No 737/2008 of 28 July 2008 designating the Community reference laboratories for crustacean diseases, rabies and bovine tuberculosis, laying down additional responsibilities and tasks for the Community reference laboratories for rabies and bovine tuberculosis and amending Annex VII to Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council.