COMUNICAT DE PRESA
PROGRAMUL DE LUCRU PRIVIND MĂSURILE PENTRU PREVENIREA TOXIINFECȚIILOR ALIMENTARE, PRECUM ȘI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII PPA ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ 2019-2020
În vederea apărării sănătății publice și protecției consumatorilor, pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse de origine animală, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane, în perioadele 28.11.2019-24.12.2019 și 27.12.2019-07.01.2020 se vor verifica toate tipurile de obiective supuse controlului sanitar veterinar.
Controlul va avea în vedere următoarele aspecte:
-verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar a cerințelor cu privire la PPA;
-verificarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care procesează, depozitează, transportă, comercializează produse alimentare, în special cele de origine animală ;
-verificarea respectării condiţiilor de depozitare, etichetare a produselor alimentare;
-verificarea respectării trasabilităţii alimentelor;
-verificarea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică, pensiunilor agroturistice în care se comercializează produse de origine animală sau se organizează mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
-verificarea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a pieţelor agroalimentare ;
-interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar;
-interzicerea comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar;
-aplicarea dispozițiilor privind sacrificarea porcilor proveniți din gospodăriile populației în abatoarele autorizate sanitar veterinar .
-respectarea prevederilor legale privind condițiile sanitare veterinare care trebuie respectate la mișcarea suinelor vii pe teritoriul României.
-verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare privind bunăstarea animalelor în timpul sacrificării.
Verificările vor fi efectuate zilnic de echipe de control conform programelor stabilite și aprobate de directorul executiv.
În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a asigurării protecţiei sănătătii consumatorilor DSVSA Hunedoara va colabora în acţiuni organizate, cu celelalte autorităţi competente cu atribuţii în controlul produselor alimentare şi transportul animalelor vii în baza protocoalelor încheiate cu IPJ, CJPC şi DSP, DSVSA având următoarele atribuţii:
-sprijină acţiunile comune de control
-răspunde solicitărilor părţilor pentru desfăşurarea de acţiuni comune de control
-efectuează anchete epidemiologice în comun cu DSP în cazul apariţiei unor toxiinfecţii alimentare sau zoonoze
Rezultatul verificărilor va fi transmis la ANSVSA-DGCO-DICO în data de 03.12.2019, 23.12.2019 și 09.01.2020 conform machetelor transmise.
DSVSA Hunedoara a informat consumatorii prin intermediul comunicatelor de presă asupra necesității efectuării examenului trichineloscopic asupra cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii, precum și despre riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă carne de porc provenită din tăieri clandestine.
De asemenea a fost efectuată instruire sub semnătură a personalului sanitar veterinar de pe raza județului, care efectuează examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc, conform prevederilor legislației în vigoare.
În perioadele 28.11.2019-24.12.2019 si 27.12.2019-07.01.2020 la CSVSAO va fi asigurată permanenţa inclusiv pentru zilele de sâmbătă şi duminică şi va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare -veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
La sediul DSVSA se asigură permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică conform graficului anexat.
Consumatorii pot sesiza abateri de la normele în vigoare înregistrate pe teritoriul judetului Hunedoara la tel. 0254221145 și fax: 0254225500.
Nr. crt. | Data în care se asigură permanenţa | Nume şi prenume
|
Funcţia | Pregătirea profesională | Date de contact | Modalitatea în care se realizează serviciul de permanenţă | |
La sediul DSVSA | La telefon | ||||||
1 | 30.11.2019 | Cornea Florin | Consilier-Șef BCOAOA | Med.veterinar | 0765149773 | DA | |
2 | 01.12.2019 | Udrea Alexandru | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0762803000 | DA | |
3 | 07.12.2019 | Petrusan Ioan | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0721052707 | DA | |
4 | 08.12.2019 | Tamas Ioan | Consilier-Șef SCAIEI | Med.veterinar | 0724451969 | DA | |
5 | 14.12.2019 | Cornea Florin | Consilier-Șef BCOAOA | Med.veterinar | 0765149773 | DA | |
6 | 15.12.2019 | Udrea Alexandru | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0762803000 | DA | |
7 | 21.12.2019 | Tamas Ioan | Consilier-Șef SCAIEI | Med.veterinar | 0724451969 | DA | |
8 | 22.12.2019 | Udrea Alexandru | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0762803000 | DA | |
9 | 25.12.2019 | Petrusan Ioan | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0721052707 | DA | |
10 | 26.12.2019 | Tamas Ioan | Consilier-Șef SCAIEI | Med.veterinar | 0724451969 | DA | |
11 | 28.12.2019 | Cornea Florin | Consilier-Șef BCOAOA | Med.veterinar | 0765149773 | DA | |
12 | 29.12.2019 | Udrea Alexandru | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0762803000 | DA | |
13 | 01.01.2020 | Cornea Florin | Consilier-Șef BCOAOA | Med.veterinar | 0765149773 | DA | |
14 | 02.01.2020 | Tamas Ioan | Consilier-Șef SCAIEI | Med.veterinar | 0724451969 | DA | |
15 | 04.01.2020 | Petrusan Ioan | Consilier-SCOSA | Med.veterinar | 0721052707 | DA | |
16 | 05.01.2020 | Cornea Florin | Consilier-Șef BCOAOA | Med.veterinar | 0765149773 | DA |
Lista Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale și a medicilor veterinari responsabili de supravegherea sanitară veterinară:
Nr.
crt |
Nume si prenume
medic veterinar |
CSVSAO | Nr. de telefon |
1 | Dr. LAL DAN | CSVSAO DEVA | 0722460952 |
2 | Dr. TUDOSE CĂTĂLIN | CSVSAO DEVA | 0733698543 |
3 | Dr. BORTAȘ OLIMPIA | CSVSAO BRAD | 0788735678 |
4 | Dr. ȘARDI IOAN | CSVSAO VALEA JIULUI | 0721250522 |
5 | Dr. POPESCU OCTAVIAN | CSVSAO VALEA JIULUI | 0721214353 |
6 | Dr. FALTINSKI FLAVIUS | CSVSAO VALEA JIULUI | 0766369068 |
7 | Dr. CORNEA ADRIANA | CSVSAO HUNEDOARA | 0769653919 |
8 | Dr. MIHUȚIU CORNEL | CSVSAO HAȚEG-CĂLAN | 0744352808 |
9 | Dr. JULA MIHAI | CSVSAO ORĂȘTIE-GEOAGIU | 0744572961 |
10 | Dr. JOSAN LUCIAN | CSVSAO ORĂȘTIE-GEOAGIU | 0766723500 |
11 | Dr. URZICĂ SEPTIMIU | CSVSAO ORĂȘTIE-GEOAGIU | 0741757065 |
12 | Dr. CRISTEI IOAN | CSVSAO ORĂȘTIE-GEOAGIU | 0745429512 |
În perioada 29.11 – 04.12.2019 au fost efectuate controale în domeniul sănătății animalelor și siguranței alimentelor și în urma acestor controale au fost dispuse 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 13300 lei și 9 avertismente, pentru deficiențe constatate privitor la igiena depozitării și comercializării produselor alimentare iar în cazul sănătății animalelor pentru comercializarea animalelor fără documente sanitare veterinare.
Deasemenea vă informăm că examenele trichineloscopice sunt efectuate pe toată durata premergătoare sărbătorilor de iarnă de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți organizați legal în CMVI ( în toate municipiile, orașele și comunele județului ) și care au programul de lucru afișat inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
DIRECTOR EXECUTIV,
Dr. Radu Emanuel IORDACHE
PURTĂTOR DE CUVÂNT D.S.V.S.A. HUNEDOARA,
ȘEF SERVICIU C.O.S.B.A.
Dr. LASLĂU LEONTIN